Coperta Repere in istoria Jamdarmeriei Galatene de Catalin Mircea Badin

 

Virgil Nistru Ţigănuş

          Născut la Adamclisi (Dobrogea), la 18 iulie 1941. Elev al Gimnaziilor „Sfinţii Arhangheli” Galaţi, „Bogdan-Vodă” Câmpulung (Bucovina) şi al liceelor „Dragoş Vodă” (Câmpulung) şi „Vasile Alecsandri” Galaţi.

           A cunoscut injustiţiile epocii totalitare încă din copilărie, asemenea altor tineri din familiile deţinuţilor politici condamnaţi pe nedrept; a fost în mai multe rânduri înlăturat/marginalizat pe „criterii de dosar”, cu efecte dramatice în anii cei mai rodnici.

           Absolvent şi Doctor al Universităţii din Cluj Napoca.

           După 1990 – lector, conferenţiar şi profesor universitar titular la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (Facultatea de Litere, Teologie, Jurnalism; Facultatea transfrontalieră).

           A făcut parte din seria de universitari care au înfiinţat şi au susţinut cursuri de Filologie în filiala din Basarabia a Universităţii gălăţene (1999-2014).

           A prezentat comunicări ştiinţifice la Arad, Alba Iulia, Bistriţa, Brăila, Blaj, Botoşani, Cahul, Comrat (Basarabia), Cluj-Napoca, Focşani, Iaşi, Tg. Neamţ, Ms. Nicula, Suceava, Tecuci, Topliţa, Tulcea, Timişoara. Eseuri şi versuri publicate în Canada.

           Medalia de aur – „Premiul Juriului” (Dinu Buzatti) la Concursul de publicistică literară (Milano).

           Premiul pentru Integrare Europeană.

           Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.

           Membru al ASTREI – Despărţământul „Ioan Alexandru” Gherla – Cluj.

           Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Sud-Est) pentru Poezie (2015).

           Marele Premiu „Mitropolitul Bartolomeu” (Suceava, 2020).

VOLUME

1991 – Semn pe câmp (versuri)
1995 – Cronos „Poiesis”, Hermeneutică şi valoare poetică în sec. al XIX-lea (teza de doctorat)
1997 – Istoria unui sentiment (monografie)
1999 – Cu Vinerea-n lacrimi, cu Duminica-n gând (versuri)
2001 – Lumină Lină. Discursul religios metaforic în literatura română (o istorie a poeziei de inspiraţie creştină)
2001 – Oglinzile în bibliotecă (eseuri)
2004 – Însemnările scribului (În vremea lui Iustinian) - versuri
2004 – Lutieri şi sunete. Spaţii şi semne ale comunicării spirituale (eseuri)
2005 – Retorica(manual universitar)
2006 – Grigore Vieru iluminat de poezie (Monografie), Editura Universităţii din Chişinău
2009 – Lăsaţi-mă să mă gândesc (Negocierea ca dialog)
2009 – Aşa vine vorba... (Limbaj şi comunicare)
2009 – Umbră arsă (versuri)
2010 – Cândva, altădată... (versuri)
2011 – Dacă e cu putinţă(versuri)
2012 – Când vremea păşeşte ca Euridice. Ora de lectură (eseuri)
2012 – Cuvânt pentru Bucovina – poezii, eseuri – (volum colectiv Învăţăcei ai Câmpulungului Bucovinean, Suceava)
2012 – Iar a doua zi (versuri)
2013 – … până la sfârşit (versuri)
2014 – Alegerea noimelor (versuri)
2015 – Totuşi, cântecul tău... (versuri)
2016 – Miraculoasa călătorie (antologie de versuri)
2016 – Cât infinit a mai rămas în Troia? (eseuri)
2018 – Ei spun că aici m-am născut (versuri la Centenarul României)
2019 – Crug vesperal. Interferenţe spirituale (eseuri)
2020 – „In hoc signo...” (versuri)
2021 – Marturisire (versuri)
2023 – Valori perene (studii, volum colectiv)
2023 – Scriind pe ape... (versuri)


Ei spun că aici m-am născut ... Crug vesperal In hoc signo...