Alexandru Boldur – simbol al identităţii naţionale

           Alexandru Boldur a fost o personalitate a culturii româneşti – istoric, profesor, jurist – remarcat de contemporanii săi pentru devotamentul faţă de neamul său, prin originalitatea şi valoarea operei sale istoriografice.

           În documentele arhivei Alexandru Boldur, păstrate în cadrul Arhivelor Naţionale de la Bucureşti, precum şi în memoriile sale, întâlnim (auto) referinţe fugare ale istoricului, cu privire la propria operă, la locul şi rânduiala sa în lume: „Mi-a fost hărăzit să trăiesc între două epoci, una muribundă şi cealaltă nouă, născândă”, „preocuparea mea în viaţă a fost cercetarea şi predarea istoriei omeneşti”, „…un om de ştiinţă modest”, „…un istoric de predilecţie al Moldovei şi în special al Basarabiei”, „…istoric basarabean care am pus atâta râvnă în apărarea provinciei noastre, Basarabia…”, „…român şi după tată şi după mamă”.

           În pofida studiilor care au apărut deja, era necesară o lucrare de sinteză cu privire la Alexandru Boldur, menită să-i aprofundeze biografia şi activitatea ştiinţifică multilaterală, pentru a pune în evidenţă mai bine dimensiunea de simbol al identităţii naţionale, cu care l-au gratulat unii contemporani şi pe care am marcat-o în titlul tezei de faţă. Anii de ocultare din perioada comunistă şi-au pus amprenta în mod de netăgăduit asupra receptării lui Alexandru Boldur, multe lucruri rămânând complet sau prea puţin cunoscute.

           În scopul redactării lucrării au fost consultate sinteze, studii şi articole de specialitate, presă, documente de arhivă, publicate şi nepublicate.

           Principalele izvoare arhivistice care ne-au ajutat în conturarea biografiei lui Alexandru Boldur sunt reprezentate de dosarele păstrate la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Iaşi, fond Rectorat, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, fond personal Alexandru I. Gonţa (1918-1977) şi fond personal Alexandru Andronic, care conţin materiale preţioase referitoare la viaţa, activitatea didactică şi de cercetare a lui Alexandru Boldur, acestora adăugându-li-se dosarele de la Arhivele Naţionale ale României, Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale, fond personal Boldur Alexandru, cât şi dosarele de la arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din Bucureşti.

           Lucrarea îşi propune contureze un portret de ansamblu al lui Alexandru Boldur, urmărind cu prioritate preocuparea istoricului basarabean pentru studierea şi promovarea identităţii româneşti în Basarabia, fapt pentru care a fost considerat un simbol al identităţii noastre naţionale. Doreşte să ofere o imagine rotundă a biografiei lui Alexandru Boldur, completând acele spaţii lăsate goale de alţi istorici, evidenţiind activitatea sa în străinătate, parcursul profesoral de la Iaşi şi Chişinău, anii grei din prima parte a regimului comunist şi urmărirea lui de către Securitate. De asemenea, va încerca să întreprindă o analiză a operei ştiinţifice a savantului, insistând pe temele majore de cercetare legate de istoria Basarabiei, pentru a pune în evidenţă tipul de discurs şi principalele argumente aduse în discuţie de autor.

           Demersul începe cu o biobibliografie, care nu exista până acum în literatura de specialitate, însă absolut necesară pentru a corela datele biografice cu opera ştiinţifică şi pentru ca cititorul să beneficieze de la început de un cadru cronotopic adecvat, care să-i permită să urmărească mai uşor faptele prezentate în teză.

           Primul capitol, intitulat Alexandru Boldur: repere biografice până la revenirea în Basarabia, se referă la anii 1886-1924 şi include atât informaţii despre familia şi copilăria lui, cât şi greutăţile pe care le-a suportat în acest interval de timp; elucidează aspecte privind educaţia şi formarea sa în Şcoala Spirituală şi Seminarul Teologic din Chişinău, dar şi perioada studenţiei şi a debutului profesional în cadrul Universităţii din Sankt Petersburg. De asemenea, se relatează despre activitatea profesorului Alexandru Boldur la Institutul Juridic Superior, ulterior Facultatea Muncitorească din Crimeea, oraşul Sevastopol, precum şi despre momentul repatrierii lui Alexandru Boldur în seara de 24 octombrie 1924 în România şi plecarea sa la Paris, în anul 1925, pentru a întreprinde cercetări cu privire la istoria Basarabiei.

           Capitolul II, intitulat Cariera profesorului Alexandru Boldur în mediul academic din România, începe cu perioada anilor 1927-1938, referindu-se mai precis la activitatea istoricului în cadrul Facultăţii de Teologie din Chişinău, evidenţiind ascensiunea sa profesională, începând cu titlul de conferenţiar suplinitor şi continuând până la rangul de profesor titular. Se analizează contextul dificil care condiţionează avansarea lui Alexandru Boldur de la o treaptă la alta în întregul său demers profesional.

           Urmează o reconstituire a evenimentelor din perioada 1938-1948, care coincide cu activitatea sa în calitate de profesor titular la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, dar şi perioada în care deţinea funcţia de director al Institutului de Istorie Naţională „A. D. Xenopol” din acelaşi oraş. Totodată, este examinată modalitatea de pensionare a profesorului Alexandru Boldur, eveniment care s-a dovedit traumatic prin modalitatea în care a fost realizată. De asemenea, se face o trecere în revistă a momentelor, mai puţin plăcute, trăite de istoricul basarabean după transferul cu traiul la Bucureşti.

           Capitolul III, intitulat (Re)evaluând trecutul: interesul Securităţii pentru Alexandru Boldur şi semnificaţiile atitudinilor sale publice înainte de 1948, analizează informaţiile existente în dosarele fostei Securităţi cu privire la profesorul Boldur, încercând să identifice motivele includerii istoricului basarabean în categoria persoanelor urmărite: activitatea politică şi cea publicistică, problematica abordată prin intermediul operei sale, menţinerea corespondenţei cu emigranţi români, dar şi cu ruşi care condamnau sistemul de guvernare comunist. Pentru a verifica credibilitatea notelor informative întocmite de securişti şi a înţelege mai bine circumstanţele în cauză, s-a apelat la compararea şi coroborarea informaţiilor identificate cu mărturiile lui Alexandru Boldur din memorii sau alte surse care evocă personalitatea sa.

           Al patrulea capitol, intitulat Opera istorică a lui Alexandru Boldur: teme de cercetare, mize discursive şi receptarea de către opinia publică, conţine o analiză a operei savantului basarabean, ca discurs, în sensul în care se doreşte să se evidenţieze temele majore de cercetare, noţiunile cheie utilizate, principalele argumente folosite şi sensul general al discursului său, fără a face o analiză critică sistematică a diverselor construcţii istoriografice. Prezentarea principalelor opere istoriografice ale lui Alexandru Boldur se împleteşte cu aprecierile critice ale contemporanilor sau ale celor care s-au interesat ulterior de opera lui Alexandru Boldur, pentru a vedea modul în care activitatea ilustrului istoric a fost receptată de confraţii de breaslă şi de alţi oameni de cultură.

Polina LUNGU