Evoluţia social-politică a populaţiei găgăuze,
de la mijlocul secolului al XIX-lea şi până la sfârşitul secolului al XX-lea

          În contextul mişcărilor naţionale, din a doua jumătate a deceniului nouă al secolului XX, iniţiate în republicile unionale din componenţa Uniunii Sovietice, a apărut un interes sporit şi faţă de studierea etniei găgăuze. Acest interes a fost amplificat şi de evenimentele care au avut loc în sudul Republicii Moldova la începutul anilor ’90, în mod deosebit de decizia conducerii de la Comrat, prin care era declarată Republica Găgăuză în cadrul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Declaraţia a provocat o dispută aprinsă pe marginea „problemei găgăuzilor”, atât din partea adepţilor formării Republicii Găgăuze, cât şi a adversarilor săi. O serie de publicaţii cu privire la găgăuzi, care au apărut ulterior, stau mărturie pentru toate aceste dispute.

           Cu toate acestea, dispunem până în prezent de puţine lucrări care tratează trecutul acestui popor. Mai mult, majoritatea lucrărilor ce au abordat etnia găgăuză au evidenţiat aspecte legate de etnogeneză, etnografie, procese demografice etc. Totodată, au fost elaborate o serie de lucrări care au avut ca obiectiv elucidarea trecutului acestui popor, prin prezentarea procesului de mişcare a găgăuzilor din Balcani în Basarabia şi stabilirea lor în Bugeac, unor aspecte  din viaţa social-economică a găgăuzilor din secolul XIX şi începutul secolului XX. Au fost elaborate, de asemenea, o serie de studii axate pe viaţa găgăuzilor de după cel de Al Doilea Război Mondial, însă puţine lucrări reflectă evoluţia poporului găgăuz în perioada interbelică.

           Din perspectiva istoriografiei române, există o serie de probleme care se cer lămurite cu privire la raporturile dintre populaţia românescă şi cea găgăuză. Etnogeneza găgăuzilor, cât şi evoluţia culturală ulterioară a acestora a avut loc preponderent în spaţiul românesc. Înainte de ocupaţia sovietică a Basarabiei, populaţia găgăuză a avut relaţii bune cu populaţia majoritară, atât din Basarabia, cât şi din Dobrogea.

           Elaborarea acestei lucrări s-a realizat în conformitate cu datele din lucrările generale şi speciale care au abordat etnia găgăuză, cât şi din diverse volume de documente, acte legislative, materiale de arhivă, care în mod direct sau indirect vizează şi etnia găgăuză. Pentru o mai eficientă evaluare a informaţiei istoriografice, structurarea materialului adunat s-a realizat, în primul rând, pe baza principiului cronologic.

           În elaborarea lucrării s-a utilizat şi un amplu material de arhivă. În acest sens au fost consultate următoarele fonduri aflate în Arhivele Naţionale a Republicii Moldova (ANRM): Fondul (F.) 2 (Cancelaria a Guvernatorului din Basarabia); F. 112 (Pretura judeţului Tighina); F. 152 (Directoratul şcolar din Basarabia şi instituţiile de învăţământ (1828-1917)); F. 679 (Chestura de poliţie Chişinău); F. 680 (Biroul de siguranţă din Basarabia); F. 2066 (Primăriile din judeţul Ismail (1938-1940, 1941 1944)); 2067 (Prefectura judeţului Cahul); F. 2517 (Inspectoratul raional din Congaz a biroului central de statistică şi planificare din URSS).

              Lucrarea este structurată în şase capitole. La elaborarea acestora a prevalat principiul cronologic. S-a considerat util să se trateze, în câte un capitol, viaţa social-economică şi viaţa spirituală, pe o perioadă de timp întinsă (până la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial) cu unele particularităţi determinate de schimbările intervenite pe harta politică a zonei.

Oleg BERCU