Documente privitoare la istoria Mănăstirii „Sfinţii Arhangheli” – Metoc din Galaţi
Cu o tradiţie monastică din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi mănăstiri închinate Locurilor Sfinte, oraşul Galaţi, prin portul de la Dunăre, devine şi locul de întâlnire al monahilor de la Vatoped, Sinai, Constantinopol, dar şi a celor din lavrele muntene sau moldoveneşti, creându-se un cadru emulativ spiritual ortodox în care sunt implicaţi şi oamenii cu stare materială locali prin daniile şi ctitoriile lor. Stareţii mănăstirii Neamţului sunt atraşi în zonă prin daniile şi privilegiile primite, dar şi pentru procurarea peştelui.
Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli”-Metoc din Galaţi a constituit obiectul cercetărilor istoricilor, pornindu-se de la publicarea unor documente de referinţă şi inscripţii iar recent şi a unei încercări monografice. Studiul de faţă încearcă să pună la dispoziţia cercetătorilor o mare parte a documentelor mănăstirii Sfinţii Voievozi din Galaţi de la începuturile ei şi până la 1858-1859.
Costin CLIT
CUPRINS | DATE TEHNICE | AUTOR |