Muzeul „Cuza-Vodă” din Galaţi. 24 Ianuarie 1939. O recuperare istorică

          Lucrarea reprezintă un demers legat de acţiunea de reabilitare a memoriei „Celui ce a fost hărăzit să fie ctitorul României Mari”. În anul aniversar al bicentenarului naşterii lui Alexandru Ioan I-iu Cuza (1820-2020), trebuia făcut demersul publicării prezentei lucrări, astfel încât documentele edite şi inedite să fie adunate într-un volum menit a deschide o nouă fereastră pentru recuperarea istorică a Casei Cuza şi transformarea ei în Muzeul Alexandru Ioan I-iu Cuza din Galaţi.

          Pentru alcătuirea acestui volum, au fost cercetate peste 1000 de documente edite şi inedite, selecţionând doar 394 dintre acestea, oprindu-ne la momentul în care Asociaţia Casa Cuza-Vodă hotărăşte să doneze Muzeul Cuza-Vodă Strajei Ţării, la 1 martie 1939.

          Locul naşterii domnitorului este încă în atenţia istoricilor; este însă cert că Ioan şi Sultana Cuza, părinţii viitorului domnitor, s-au stabilit în Galaţi în jurul anilor 1827-1828, locuind împreună cu cei trei copii ai lor, Dimitrie, Alexandru şi Soltana,  într-un imobil ridicat pe locul cumpărat de postelnicul Ioan Cuza, de pe Uliţa de lângă mal, Mahalaua Poştei, Ciastia a IV-a, astăzi Muzeul „Cuza-Vodă”, str. Alexandru I. Cuza, nr. 80.

          Este posibil ca aceasta să fi fost una dintre puţinele case elegante din Galaţi, construite din piatră, pe o fundaţie de cărămidă, în anii 1829-1830, deoarece medicul german F.S. Chrismar consemna, în jurnalul său de călătorie din anul 1834, că, la Galaţi, în afara locuinţei pârcălabului construită din piatră, „totul este clădit din lemn". Cert este că această casă a oferit momente de bucurii şi nelinişti pentru toţi membrii familiei Cuza care au locuit în ea.

          După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Moldovei şi Valahiei, în Casă a locuit doar mama sa, Sultana Cuza, născută Cozadini, până la moartea sa, survenită în data de 20 mai 1865. Înmormântarea a avut loc în curtea bisericii Vovidenia din Galaţi, în prezenţa Domnitorului şi a soţiei sale, iar în 1873 rămăşiţele pământeşti ale Sultanei Cuza au fost strămutate la Ruginoasa alături de cele ale fiului său, Alexandru. A fost ultimul popas pe care Alexandru Ioan I-iu Cuza l-a mai făcut în Galaţi, locuind câteva zile în casa părintească din strada Cuza Vodă.

          După abdicarea şi exilul Domnitorului Alexandru Ioan I-iu Cuza casa din Galaţi a familiei Cuza a fost închiriată, probabil, doctorului Dimitrie Vizzu, fiul primului primar al municipiului Galaţi, profesorul Ioan Vizzu.

          Lăsată o perioadă lungă de timp neîngrijită, la cumpăna dintre veacuri, se încerca salvarea Casei Cuza-Vodă şi redarea frumuseţii de odinioară. În 1906, Nicolae Iorga pleda pentru înfiinţarea unor „Muzee Judeţene” în România, unde orice vizitator din ţară sau străinătate să poată descoperi, prin obiectele expuse, istoria locurilor şi a oamenilor însă a mai durat ceva timp până când Casa Cuza-Vodă să aibă un astfel de destin.

          În perioada interbelică, s-a desfăşurat la Galaţi o întreagă campanie privind salvarea Casei Cuza-Vodă şi transformarea acesteia în Muzeu de Istorie.

          Salvarea proiectului de răscumpărare şi transformare a Casei Cuza-Vodă din Galaţi în Muzeu de Istorie a venit din partea Lt. col. Victor Raţiu, Şef de Stat Major al Diviziei 21 Infanterie din Galaţi, „sufletul” care „şi-a legat numele de un act ferm patriotic şi cultural” (doc.71, 160, 338).

          Primii paşi în proiectul de răscumpărare şi transformare a Casei Cuza în Muzeu Regional de Istorie, cu numele Alexandru Ioan I-u Cuza, au constat în constituirea Asociaţiei Casa Cuza Vodă şi adoptarea legală a Actului Constitutiv şi a Statututelor Asociaţiei.

          Lucrările de refacere a Casei Cuza-Vodă au început „în ziua de 28 Martie 1938, ora 7 dimineaţa când a căzut prima aruncătură de mistrie asupra ruinelor locuinţei fostului Domnitor” (doc. 209). Într-un emoţionant discurs ţinut în faţa Comitetului Asociaţiei Casa Cuza-Vodă, institutorul Paul Paşa se arata fericit că „o mână de oameni, buni români şi patrioţi, au înfăptuit o mare operă naţională”, aceea de a răscumpăra Casa Cuza-Vodă şi a o transforma în Muzeu.

          Concomitent cu lucrările de refacere a Casei Cuza-Vodă au fost iniţiate acţiuni prin care să fie colectat un patrimoniu muzeistic necesar înfiinţării Muzeul Alexandru Ioan I-iu Cuza din Galaţi.

          Inaugurarea Muzeului Alexandru Ioan I-iu Cuza a avut loc în ziua de 24 ianuarie 1939, moment care marca împlinirea a 80 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească, avându-l ca domn pe cel care, cu câteva luni înainte, plecase, pentru o scurtă periodă de timp, din casa familială din Galaţi la Iaşi, fără să prevadă drumul ce i-l hărăzise Dumnezeu.

          Cu multe obstacole (unele surprinzătoare), anul 1939 începea, pentru cultura gălăţeană, sub aura restituirilor istorice naţionale. Casa familiei Cuza din Galaţi devenea Muzeul Cuza Vodă, „răscumpărându-se o îndelungată vreme de ruşinoasă indiferenţă”, iar „ruşinea naţională” de pe obrazulgălăţenilor fiind ştearsă.

Cristian-Dragoş CĂLDĂRARU