Însemnări despre războiul românesc (1916 – 1917) / Notes sur la guerre roumaine (1916 – 1917)

          În timpul aprigelor lupte din vara anului 1917, pentru apărarea ultimului petec de pământ românesc neocupat de trupele Puterilor Centrale, era „zămislită” la Lausanne o „broşură” în limba franceză intitulată Notes sur la guerre roumaine (1916-1917), semnată de Nicolae Petrescu-Comnen.

           Născut în anul 1881 la Bucureşti, Nicolae Petrescu-Comnen, a făcut parte din „pleiada interbelică de diplomaţi români alături de Nicolae Titulescu şi Grigore Gafencu”. Avocat, politician şi diplomat, el s-a remarcat atât în timpul Primului Război Mondial cât şi în perioada interbelică, prin activitatea sa legată de drepturile inalienabile ale românilor din teritoriile aflate sub ocupaţie străină.

           Bolnav, Nicolae Petrescu-Comnen va pleca în primăvara anului 1917 la sanatoriul Mont Pellerin de lângă Lausanne - Elveţia, via Moldova. Adrian Viţălaru, istoricul care a cercetat în profunzime viaţa şi activitatea lui Nicolae Petrescu-Comnen, remarca faptul că viitorul diplomat român din prima jumătate a secolului al XX-lea „a fost un personaj asupra căruia s-a aşternut, puţin câte puţin, uitare”.

           După multe aşteptări şi speranţe din anii neutralităţii (1914-1916), România a decis, în data de 14 august 1916, să intre în Marele Război alături de Antanta (Franţa, Anglia, Rusia şi Italia). Decizia a fost luată în concordanţă cu temele majore care vizau problema reîntregirii teritoriilor locuite de români cu patria mamă.

           Dacă secolul al XIX-lea a fost dominat de problemele naţionalităţilor din Europa, începutul veacului următor găseşte sintagma „elementul naţional” folosită de marile imperii europene ca pretext al ambiţiilor lor coloniale şi de reîmpărţire a sferelor de influenţă.

           În acest context, declanşarea conflictului austro-sârb din anul 1914 aducea în discuţie regândirea prevederilor Tratatului de pace de la Bucureşti, din anul 1913. O modificare a acestui Tratat ar fi condus la consecinţe grave pentru naţiunea română. Neutralitatea României a creat „nervozităţi” în Austro-Ungaria şi Germania, dar şi „speranţe pentru Rusia care-şi dorea implicarea în conflictele din Balcani şi Italia care era cu gândul la politica sa adriatică şi mediterană”.

           Oamenii politici din România au considerat conflictul austro-sârb, la început european, oportun pentru politica noastră externă, care era „departe de a rămâne numai apanajul intern al fiecăruia din statele polietnice”. La începutul de secol XX, în Europa se prefigura posibilitatea declanşării unui război între marile puteri, care ar fi readus în central atenţiei „problema eliberării şi reîntregirii naţiunilor”.

           Pentru naţiunea română de la acea vreme „pământul tradiţional românesc era sub formă ovală şi simetrică, între Tisa, Nistru şi Dunăre … în mijloc un podiş, Transilvania, înconjurat ca o cetate, din toate părţile de munţii Carpaţi. Pe toată această regiune unitară nu s-a putut dezvolta natural decât o naţiune cu aceiaşi limbă fără dialecte, aceleaşi obiceiuri şi cu aceiaşi mentalitate. De aceea, îmbucătăţit politiceşte în tot timpul istoric, neamul nostru se găseşte tot pe acelaşi pământ”.

           În Europa, propaganda imperială Austro-Ungară şi Germană a inoculat ideea că România îşi doreşte să ocupe „teritorii străine”. De aceea, Nicolae Petrescu-Comnen, alături de alţi români aflaţi în străinătate, au hotărât să combată propaganda falsă a celor două imperii şi să pună pe masa cancelariilor din capitalele europene articole de presă privind parcursul istoric al naţiunii române. În condiţiile „defecţiunilor ruseşti” de pe teatrul de operaţiuni militare din Moldova (a doua jumătate a anului 1917) şi a zvonurilor false transmise de Austro-Ungaria, Petrescu-Comnen „a înţeles cât de necesară era în timp de război propaganda pe care mareşalul Joffre o considera mai primejduoasă decât chiar faimosul tun Dicke Berta; de aceea a hotărât să treacă la contracararea acestora – mai ales că singurul roman ce încercase să ţină piept în presa elveţiană propagandei inamicilor, Aurel Popovici, murise la începutul anului 1917”. Propaganda, „cu efecte demoralizante a fost folosită cu dibăcie şi netăgăduit succes de Puterile Centrale în Primul Război Mondial“

           În demersul său, Nicolae Petrescu-Comnen a fost susţinut de către „profesorul Georges Fazy, consulul onorific al României la Geneva”, care l-a îndemnat să publice în ziarele elveţiene Le Genevois, Gazette de Lausanne, Journal de Genève, National Zeitung sau Der Bund, o serie de articole „pentru a rupe acestă conspiraţie a tăcerii, fructul cuvântului de ordine dat presei din Franţa şi Anglia de politicienii care forţaseră mâna României să intre în vâltoare înainte de vreme şi care, pentru a evita controverse supărătoare, preferau să vorbească cât mai puţin despre sacrificarea României”.

           În primăvara anului 1917, Nicolae Petrescu-Comnen primeşte un sprijin substanţial din partea generalului Dumitru Iliescu, a diplomaţilor Alexandru Em Lahovary şi Mihail Pâcleanu pentru „a obţine documentaţia necesară definitivării lucrării Notes sur la guerre roumaine (1916-1917)”.

           Albert Thomas, ministrul Armamentului din Franţa, urma să scrie Prefaţa la această carte, însă a trimis discursul său „rostit în data de 28 iulie 1917 cu ocazia ceremoniei solemne de predare către România a steagului lui Ştefan cel Mare, care a fost găsit în mănăstirea bulgărească Zografu şi trimis în Franţa de generalul Sarrail”.

           Maurice Muret, „redactor al ziarului Gazette de Lausanne, cu afinităţi pentru România” va prefaţa această lucrare, apărută în limba franceză la mijlocul lunii octombrie 1917. Citind cu atenţie toate argumentele aduse de către Nicolae Petrescu-Comnen, Maurice Muret era convins că acestea vor lămuri pe „cititorii de bună credinţă de sinceritatea patrioţilor români care afirmă că scopul lor în acest război este eliberarea teritoriului care le aparţine şi nu cucerirea unui teritoriu străin”. Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât „politica de opresiune a oligarhiei maghiare s-a simţit la românii din monarhia austro-ungară mult mai dur decât la oricare altă naţionalitate”.

           În Introducerea cărţii sale, Nicolae Petrescu-Comnen arată motivul pentru care era necesară publicarea acesteia chiar în toiul luptelor din vara anului 1917; argumentul principal îl constituia discreditarea României de către unii politicieni europeni care încercau să inducă în opinia publică din Europa, şi nu numai, ideea că „România a declarat război Austro-Ungariei doar pentru a participa, pe nedrept, la împărţirea iminentă a imperiului Austro-Ungar”.

           În perioada 1917-1918 au apărut 22 de ediţii în limba franceză, din care 13 ediţii până la sfârşitul anului 1917. Georges Fazy îi propune lui Nicolae Petrescu-Comnen să „publice o ediţie a lucrării în limba engleză, pentru a putea fi distribuită cu mare folos în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii”.

           Prima traducere în limba română apare la Editura „Moldova” din Iaşi, în anul 1996, cu titlul Războiul românilor; însemnări şi documente din prima conflagraţie mondială. Traducerea, aparţinând lui Haralambie Năstase, s-a realizat după una din cele nouă ediţii apărute în anul 1918.

           În anul 2000 Centrul de Studii Româneşti –Iaşi publică o ediţie în limba engleză, cu titlul The Great War and the Romanians. Notes and Documents on World War I, generalul Mircea Chelaru semnând Cuvântul înainte, „Credinţă şi Victorie”.

           Ediţia de faţă conţine completări biografice, bibliografice şi istorice, făcute de editor şi evidenţiate în paranteze pătrate.

Cristian-Dragoş CĂLDĂRARU