Galaţi. Repertoriul descoperirilor arheologice şi numismatice
Lucrarea îşi propune să cuprindă toate descoperirile arheologice din zona Galaţiului, din paleolitic şi până în veacul al XVIII-lea; la acestea adaugă punctele fosilifere, movilele cu posibil potenţial arheologic – în mare măsură pe baza informaţiilor preluate din volumul lui M. Brudiu, din 2003, plus descoperirile numismatice. Repertoriul este întocmit pe unităţi administrative, codificate cu cifre arabe, unităţile din subordine fiind clasificate alfabetic; utilă se va dovedi şi numerotarea tuturor unităţilor administrative, chiar dacă de acolo, acum, nu se cunosc vestigii arheologice, dar în viitor ele vor putea fi coerent integrate în sistem. În cadrul fiecărei localităţi, aşa cum era şi logic, vestigiile sunt prezentate în ordinea vechimii, indicându-se datele lor esenţiale, locul unde se păstrează piesele, ca şi bibliografia.
Pe lângă Lista localităţilor din judeţul Galaţi, ordonate conform principiului deja enunţat, s-a întocmit şi Lista localităţilor cu descoperiri arheologice, pe epoci/culturi arheologice, inclusiv depozitele fosilifere şi cele numismatice, ceea ce-i permite cititorului să îşi creeze o imagine rapidă privitoare la amploarea ori raritatea vestigiilor din anumite perioade istorice.
Ilustraţia este deosebit de bogată şi variată, întrucât ea include hărţi, figuri cu piese şi situaţii arheologice, apoi planşe cu documente. Pe lângă harta fizică şi cea administrativă a judeţului, alte 17 hărţi includ descoperirile arheologice pe principalele epoci istorice, din paleolitic la sec. XVI-XVIII (hărţile 2-13), apoi movilele (harta 14), plus descoperirile monetare (hărţile 15-17) şi valurile din sudul Moldovei (hărţile 18-19). Fig. 3-287 ilustrează situaţii arheologice şi artefacte reprezentative din siturile judeţului Galaţi, prezentate în ordine alfabetică. Un număr de 21 de planşe redau variate documente – constituiri de colecţii, rapoarte, informări, fişe/„voci” de repertorii –, toate evidenţiind istoria descoperirii şi valorificării ştiinţifice şi culturale a vestigiilor arheologice gălăţene.
dr. Valeriu SÎRBU
CUPRINS | DATE TEHNICE | AUTOR |