OMAR KHAYYAM
(18 mai 1048, Nishapur 4 decembrie 1131, Nishapur)
matematician, astronom, poet, filosof

 

          Omar Khayyam s-a născut pe 18 mai 1048 (439, după calendarul musulman), în Nishapur, important centru urban şi cultural din Khorasan, una dintre cele mai importante regiuni ale lumii islamice din acea vreme. Familia sa era destul de modestă, cel mai probabil, tatăl său ocupându-se cu confecţionarea corturilor, de unde şi numele de „Khayyam” – „cel care face corturi”. A beneficiat totuşi de o educaţie elevată, atât în cosmopolitul şi culturalul Nishapur cât şi în alt important centru al islamului medieval, Samarkand. Conform uzanţelor epocii, educaţia sa a fost de factură enciclopedică, Khayyam fiind instruit atât în domeniul ştiinţelor cât şi în cel al filosofiei şi teologiei. Deşi s-a făcut cu uşurinţă remarcat prin erudiţia şi înţelegerea sa, Khayyam a fost destul de reticent în a se impune drept o personalitate publică, ducând o viaţă mai degrabă izolată. Are totuşi câteva importante ieşiri în scopuri academice, de o însemnătate aparte fiind cele de la Isfahan şi Bukhara.

           La o vârstă considerabilă, având şi o stare de sănătate precară, se reîntoarce în Nishapur-ul natal, unde rămâne până la moartea sa, care a avut loc undeva între 1126 şi 1129 (517-520, după calendarul musulman).

           Opera sa, greu de identificat cu precizie în condiţiile existenţei unui număr considerabil de lucrări apocrife, nu este foarte vastă ca întindere, însă se remarcă prin densitate şi pertinenţă, de regulă, lucrările aducând aporturi importante temelor abordate. S-a remarcat prin lucrări în domeniile matematicii, logicii, astronomiei, fiind totodată autorul a câtorva scurte tratate filosofice de inspiraţie avicenniană.

.

Ruba'iyat (Catrene)