Puterile sociale ale creştinismului

           Personalitatea lui Vartolomeu Stănescu, episcop de Râmnic – Noul Severin, este relativ puţin cunoscută azi, nu numai printre oamenii de cultură, dar chiar şi printre clerici. O anumită conjunctură a făcut ca numele şi înfăptuirile sale să fie ţinute mai bine de 50 de ani în uitare, în pofida faptului că valoarea sa intelectuală şi realizările pastoral-misionare îl situează printre cei mai remarcabili şi, în acelaşi timp, originali ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din epoca modernă şi contemporană.

                       Opera sa, lipsită încă de notorietatea pe care ar merita-o, reprezintă, pentru un specialist în teologie socială sau un istoric al Bisericii Ortodoxe Române, o adevărată revelaţie în contextul literaturii teologice româneşti, prin deschiderea pe care o manifestă faţă de principiile „creştinismului social”, el fiind promotorul şi cel mai de seamă reprezentant în România al acestui curent de gândire care-şi propusese să regândească principiile modernităţii prin prisma valorilor creştine.

                       În perioada studiilor de la Paris, unde a absolvit dreptul şi sociologia, Vartolomeu Stănescu şi-a însuşit temeinic principiile „creştinismului social”, care cunoştea, la sfârşitul secolului al XIX-lea, o dezvoltare remarcabilă în vestul Europei, deopotrivă în mediul catolic şi protestant. Lucrările sale abundă în citarea a numeroşi autori de referinţă care au avut, mai mult sau mai puţin, de-a face cu acest curent de gândire, semn al preocupărilor extrem de serioase pe marginea acestui subiect. Dar toate lecturile au fost puse în slujba unor căutări personale, iar Vartolomeu Stănescu a avut o capacitate remarcabilă de a asimila şi „autohtoniza” ideile europene la nivelul realităţilor româneşti şi al Bisericii Ortodoxe Române.

Prof. univ. dr. George ENACHE, dr. Cătălin RAIU