Conştiinţa creştină în modernitate

 

Coperta Repere in istoria Jamdarmeriei Galatene de Catalin Mircea Badin

           De-a lungul vremii am avut prilejul ca, în paralel cu activitatea propriu-zis ştiinţifică, să public articole şi eseuri pe teme de istoria Bisericii Ortodoxe Române în periodice cu caracter cultural sau religios, destinate unui public mai larg decât cel destul de restrâns al comunităţii academice. Buna primire de care a avut în general parte demersul meu publicistic şi îndemnurile unor apropiaţi sunt factori care m-au determinat să adun o parte din articole în două volume, printre care şi cel de faţă. Textele au fost supuse unei necesare revizuiri din perspectiva conţinutului şi exprimării. În plus, din raţiuni de spaţiu tipografic, multe dintre materiale fuseseră publicate într-o formă abreviată. Prin intermediul volumului de faţă, ele pot fi citite în versiune completă.

           Articolele au fost ordonate pe criterii tematice şi cronologice. Se poate observa astfel că majoritatea acestora se referă la Biserica Ortodoxă Română şi la complexa ei relaţie cu modernitatea, acoperind o perioadă cronologică respectabilă, din prima jumătate a secolului al XIX-lea până în anii comunismului, precum şi o varietate de teme, fapt care contribuie la conturarea unei imagini complexe, nonliniare, referitoare la ceea ce a însemnat impactul asupra Bisericii Ortodoxe Române şi la felul în care reprezentanţii acesteia au ştiut să răspundă provocărilor istoriei.

 

Prof. univ. dr. George ENACHE

 

          În lucrarea de faţă, uimeşte şi impresionează numărul mare de portrete, de fapte, de întâmplări venite din zona creştinismului nostru românesc, pe parcursul ultimelor două secole, în mod predilect. Cu toate acestea, harul autorului face ca personajele din vechime să aibă aceeaşi aură de concreteţe ca şi cele contemporane, bine definite în reprezentarea noastră.

           Un alt merit al lui George Enache este acela că nu a evitat biografiile controversate, sancţionate de demersurile recurente ale poliţiei ideologice, specifică vremurilor noastre. Alt merit este acela de a încerca să facă lumină în destinul mai puţin cunoscut al unor ierarhi ortodocşi în vremea prigoanei, ori să aducă la suprafaţă vieţi exemplare ale unor preoţi de mir sau monahi – cu toţii aproape striviţi de maşinăria de represiune a regimului ateist instalat de bolşevici, după 1945.

 

Răzvan BUCUROIU

 

CUPRINS DATE TEHNICE AUTOR