SimpliCitate: meditaţii sentenţioase

          Încercările filosofice ale lui Liviu Cocei ne poartă dincolo de multe cărţi fundamentale ale omenirii, nu de toate, dar ceea ce este mai important mi se pare că ne şi întoarce la unele, repetiţia putând fi şi o cheie ironică, dar şi una din mamele denaturate ale învăţăturii... rostului filosofiei, o zeiţă şi ea, printre altele...

           Aforismul şi fragmentul filosofic predomină în manuscris, dar există şi un studiu mai amplu, intitulat „Ironism şi victimizare. Eseu despre limitele culturale ale libertăţii de exprimare”, unde intriga este asigurată «de anumite dubii şi experienţe personale, dar şi de unele răspunsuri la întrebările de natură stoică – precum „există vreo diferenţă între a răni şi a ofensa?” sau „când putem spune că durerea se distinge de suferinţă?” – analizate pe larg de consilierul filosofic Lou Marinoff în textul intitulat retoric „Jignirea înseamnă vătămare?”. În era corectitudinii politice, considerată de acesta un fel de maladie culturală, lumea tinde să se împartă în două categorii distincte: una nu suportă niciun fel de ofensă, iar cealaltă nu pare a avea vreo problemă în acest sens».

A. G. SECARĂ

           Această carte se doreşte a fi – dincolo de faptul că reprezintă rodul unor frământări iscate de anumite lecturi şi întâmplări cotidiene – un exerciţiu filosofic în sensul antic, similar celui practicat de Marcus Aurelius, de pildă, care îşi nota gândurile fără intenţia de a le face cunoscute publicului. Pentru mine, în schimb, deşi intenţia publicării unui astfel de text rămâne secundară, exerciţiul scrierii nu ar fi complet fără împărtăşirea şi confruntarea acestor panseuri cu experienţa personală a celor dispuşi să se apropie de ele. Cel puţin sub aspect formal, se va remarca influenţa moraliştilor francezi, dar mai ales amprenta scriiturii nietzscheene şi cioraniene, care pendulează între aforism şi eseu. Pe alocuri, tonul aproape didactic aminteşte de celebrul florilegiu al lui Baltasar Gracian, Oracolul. De aceea, fragmentele reunite în acest cadru nu reflectă o incapacitate de articulare a unui sistem de idei, ci dorinţa de a oferi un îndrumar pornind de la propriile căutări şi dileme; per ansamblu, rândurile următoare pot fi considerate drept o dovadă de sinceritate a gândirii faţă de ea însăşi.

Liviu I. Cocei